Chiar dacă oceanele...

Recent am spus cuiva că e important să descopere talanţii care îi are şi să îi folosească pentru Domnul. Odată cu asta, poate o strângere de inimă, sau poate o amintire a ceea ce ştiu şi sunt conştientă că Dumnezeu a lucrat în mine mi-a amintit că am pierdut din vedere un lucru şi anume că, printre altele, El m-a învăţat să vorbesc şi încă să vorbesc sub o călăuzire de sus. 

Ceva timp în urmă am realizat că niciodată nu voi reuşi să vorbesc cu atât de multă lume pe cât mi-aş dori şi atunci, am creat acest blog pentru a scrie, a povesti, a înşira din frumuseţile pe care El, Hristos, le descoperă mie, un vas de lut. Deşi hotărâtă să mă ţin de treabă, uite că a trecut un an de când am scris ceva, cât de mic aici.
Astăzi însă, împinsă poate de un anumit sentiment de vină sau de o inimă prea plină, am decis că e timpul ca ceva nou să apară scris aici, în primul rând pentru mine.

Încercări sunt, au fost şi vor mai fi în viaţa fiecărui copil al Domnului. Ioan 16: 33 spune că V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea. Aşadar e de la sine înţeles că fiecare fiu de Dumnezeu va fi încercat ca să aducă şi mai mult rod. Cu siguranţă însă, puţini dintre noi sunt cei care se gândesc în ziua necazului că Toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Domnul sau că Pot TOTUL în Hristos care mă întăreşte. Eu cel puţin ştiu că numai la asta nu mă gândesc atunci când sunt îngenunchiată la cruce şi strig Doamne, scapă-mă. 

Ceea ce vreau să zic însă e că noi, cei care avem acolo-n cer un Tată avem mult mai multe motive de încredere atunci când încercarea bate la uşa vieţii noastre. Mă întreb adeseori dacă oamenii văd lucrul acesta la mine şi la fiecare din copii Lui. Pentru că, teoretic cel puţin, atunci când ai o credinţă şi o nădejde într-o veşnicie cu al Nost' Rege, nimic din această lume nu ar trebui să pară greu, nimic nu ar trebui să înfrângă bucuria pusă de dragostea Lui nemărginită în inima fiecărui din noi. Înţelegi ce zic? 

Adevărul însă e cu totul altul. Fiecare încercare zdruncină corăbioara noastră şi în loc ca să crească credinţa, aceasta scade şi disperarea apare. Poate că dacă aş fi scris aceste lucruri în timpul în care eu eram în mijlocul cuptorului încis, totul ar fi sunat altfel, sau poate că aş fi simţit încercarea mult mai uşoară, dar întotdeauna când asupra noastră se abate ceva, preferăm să ne uităm la noi, să vedem cât suntem de mici şi cât de mare e lupta, decât să ne uităm la Cel care ne-a creat, care e mai mare peste toate. 

Mă rog ca înaintea fiecărei încercări să privesc la cruce unde dovada iubirii lui Dumnezeu e încă vie şi mai ales ca aceste cuvinte, scrise aici, să călăuzească gândurile mele chiar dacă oceanele toate s-or zbate în val după val.